Mi-am scos catelul afara in gerul iernii. Totul s-a dovedit a fi un tablou pitoresc de inceput de toamna. Nero s-a intalnit inopinat cu o catelusa draguta si galbena prin jurul unui morman mare de frunze. Au inceput sa se tavaleasca amandoi printre frunzele colorate, veseli si lipsiti de griji, savurand momentul cu atata placere si naturalete, incat am ajuns sa ii invidiez.
Noi de ce nu putem sa ne lansam intr-o tavaleala prin frunze uscate fara sa ne pese ca ne murdarim, sau ca racim, sau ca se uita lumea ciudat la noi? Noi de ce nu putem face tot ceea ce ne dorim din teama de a nu parea ridicoli sau de a nu fi judecati? Noi de ce nu ne putem exprima sentimentele si bucuria de a ne revedea intr-un mod atat de natural si inocent?
De ce sunt animalele mai bune ca noi cand vine vorba de fericire , de a stii ce ii face fericiti si de a nu se da in laturi de la gesturi simple, care sa le faca placere?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu