Atras de mirajul paralelipipedelor de la capatul drumului, am mers mai departe, zburand peste cimitire de masini si oameni tristi si grabiti. Pe masura ce ma apropiam, in mine se nastea un sentiment de agitatie, de angoasa. Aleile arau intunecoase si ascundeau fete hade si priviri in gol. Blocurle, caci asa am aflat ca se chemau cutiile gigante, erau gri si murdare si nu straluceau nici pe departe precum imi inchipuisem.
Am ajuns in oras dimineata. Soarele abia se ridica somnoros pente orasul ce parea ca nu doarme niciodata. Il intampinau ambuteiaje, claxoane, nervi si multa ura. Ura pentru cei din jur, ura pentru societate, ura pentru cei dragi si mai ales ura de sine. O simteam...plutea prin aer atat de densa ca puteai sa o tai cu cutitul. Oamenii se uitau urat, cainii latrau, strazile se trezeau sufocate de gunoaie, iar unii oameni nu se mai trezeau deloc...victime colaterale ale vietii de noapte in orasul care nu mi se mai parea atat de atragator ca inainte, cand il priveam de la departare.
(va urma)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu