Pretty lights live

Am ajuns in sfarsit inapoi in Bucuresti si bineinteles, primul lucru pe care il aveam pe lista ers sa ma duc sa ma delectez cu luminitele pentru care s-a facut atata tam tam la televizor tot weekendu. Mi-am luat bicicleta in spinare (sau ea pe mine) si am plecat pe traseul cel mai luminat din capitala : Romana-Universitate-Unirii.

La Romana, bradutii pe care ii tot pandeam de o saptamana sa se lumineze in verde de sarbatori, m-au intampinat cu o frumoasa dar ciudata nuanta de albastru psihedelic.

Pe Magheru, locul meu preferat de promenada nocturna, ghirlandele in acelasi albastru se inecau de la fumul emanat de coloana de masini care se misca mult mai incet decat noi. Macar asa sa se opreasca si bucurestenii grabiti si sa mai admire frumusetile din fata lor.

In Universitate trona bradul luminos care statea la poze. In jurul meu, pe trotuar, toata lumea venise special sa il imortalizeze, deci probabil veti vedea pozele astea pe zeci de alte bloguri, dar macar pot sa mandresc ca sunt facute de manuta mea.

Surpriza serii nu a fost iluminatul stadal, care, trebuie sa recunosc, m-a dezamagit in mare parte, ma asteptam la mai mult. Ceea ce m-a impresionat cu adevarat a fost magazinul Cocor. Da, ala de pe langa Lipscani care acum e in constructie. De jur imprejur era invelit in lumina. Pe una din parti rulau imagini cu Bucurestiul de alta data. Erau gigante si luminoase si iti starneau un sentiment de nostalgie, chiar daca eu cel putin, nu am apucat sa vad niciodata Bucurestiul asa cum il intruchipau acele imagini.

In Unirii, probabil am ajuns eu prea tarziu, dar o mare parte din casute erau deja inchise. In timp ce ma apropiam, se auzea din ce in ce mai tare vocea Paulei Selling cantand inconfundabilul "Ploua infernal" si mi-a tresarit inima pentru cateva secunde la amintirile vremurilor cand ascultam aceasta melodie cu nasul lipid de geam privind ploaia torentiala de la etajul 8.

Nu am avut pofta de vin fiert, desi mirosea imbietor, in schimb nu am putut sa trec pe langa vata de zahar cu indiferenta. Chiar daca nu era roz, m-am delectat cu dulceata lipicioasa ce imi aduce atata bucurie de fiecare data.

Ne-am mai invartit prin aglomeratie pana am dat de o casuta cu turta dulce. Asi fi vrut sa fie DE turta dulce, dar probabil ca astea au disparut odata cu copilaria mea. In schimb avea de vanzare casute, foarte frumoase si colorate, la (doar?) 25lei. M-am multumit cu un ren dulce care trage sania lui Mos Craciun si am rezistat tantatiei, urmand sa i-l fac cadou mamei. Sper sa tina pana la Craciun.

Si in Unirii era un brad, mai mic, dar mai real care tinea locul celui mai inalt brad din Europa, predecesorul sau de anul trecut.

Una peste alta, o seara reusita, Bucurestiul arata bine, dar se putea si mai bine, iar bunatatile de Craciun ce iti aduc aminte de copilarie merita gustate macar o data pana pe 6 ianuarie, cand Targul de Iarna isi va inchide oficial portile.