Mi-am taiat unghiile

Pentru o fata adevarata, faptul ca isi taie unghiile din carne este protestul suprem, este lepadarea de feminitate, de frumusete, de pasiunea ce o clasifica in mod obisnuit ca reprezentanta a sexului caracterizat prin abamdon total.

Acesta nu este un post vesel, puteti sari peste el daca asta cautati. Este un post sincer.

Cand eram mica, cea mai mare amenintare pe care mi-o puteau adresa parintii era faptul ca daca nu sunt cuminte o sa ma tunda. Am ramas cu chestia asta intiparita in creier si era ca un santaj sentimental foarte puternic indoctrinat. Pana intr-o zi cand m-am certat asa tare cu ei ca m-am incuiat in baie si mi-am taiat parul. Parul meu care nu vazuse niciodata foarfeca pana atunci si la care tineam atat de mult. Am iesit din baie victorioasa, fericita ca eliminasem singura arma de santaj pe care o aveau asupra mea. Ma simteam libera, simteam ca pot face orice fara consecinte de atunci incolo.

Tin foarte mult la unghiile mele. Mainile sunt oglinda sufletului, iar mie imi place sa le am ingrijite mereu. Cateodata le iubesc asa mult ca ma opresc minute in sir sa le admir forma si culoarea si cat de frumoase sunt negre pe tastatura, portocalii pe stilou, mov iesind din manusile fara degete, rosii pe spatele iubitului cand ne contopim intr-o imbratisare. Le tai foarte rar si doar din motive extreme. Astazi nu le vad rostul. De ce sa nu am unghiile unei copilite care se goaca in tarana si si le roade de emotie? Unde este rostul de a avea unghiile unei femei adevarate, cu tot ceea ce implica aceasta eticheta, daca eu nu ma simt asa. Tastatura ma iubeste si asa, stiloul nu are nevoie de mine cateva zile, manusile stau aruncate intr-un colt iar el...el m-a lasat singura fiind ferm convins ca ma va gai tot aici, asa cum m-a lasat. E adevarat, nu am unde sa ma duc, dar mi-am taiat unghiile, cu toate implicatiile psihologice cera insotesc aceasta actiune!