Supergirls

I'm a supergirl, and supergirls don't cry!

Asa isi cita baiatul convins de acest fapt, muza. Si milioane de fete din lumea intreaga au adoptat acest vers si si l-au transformat in motto. Vezi pe strada fete imbracate in costum impunator si te gandesti ca asta este una din ele. Le recunosti de la o posta. Parul prins cuminte la spate, fusta dreapta pana la genunchi, servieta neagra si privirea rece. Nici un detaliu care le-ar putea trada sensivilitatea, vulnerabilitatea. Si stii...stii ca si-au scris pe frigider la 14 ani mottoul de supergirl si ca de atunci nu au mai varsat nici o lacrima pentru nimeni si nimic. Au si uitat cum se plange. Au uitat gustul lacrimilor si sentimentul de eliberare pe care acesta ti-l aduce. Pastreaza un ocean sarat in suflet si in creier si sunt mandre de autocontrolul lor.

No, i'm a supergirl, and supergirls DO cry!

Ne mandrim cu originea noastra, cu mostenirea, cu atuurile si cu atributele care ne fac femei. Iar emotia, empatia, compasiunea, dragostea, pasiunea sunt doar cateva din ele. Si ne mandrim ca putem plange! Ca avem dreptul de a plange cand simtim ca am ajuns la capatul rabdarii, cand ceva se rupe inauntru. Si nu ar trebui sa renuntam la acest drept. Emotia ne face oameni.

Yes, i'm a supergirl, and supergirls just cry!

Cel mai frumos atribut pe care il avem sunt lacrimile de fericire. Si cine nu a fost niciodata fericit pana la lacrimi nu se poate considera OM. Nu cinteaza ce le starneste, cat de semnificativ este evenimentul sau dimpotriva, cat de simplu...nu conteaza cat va dura, un minut, o ora, o zi sau o clipa, nu conteaza ca maine Pamantul va reveni pe orbita, conteaza ca ACUM esti fericita si meriti sa plangi pentru asta. Meriti sa simti tot atata emotie ca si atunci cand ti se intampla un lucru rau. Pentru ca lucrurile bune merita tot atata importanta, desi noi le trecem cu vederea si ne concentram asupra celor rele. 

Si da, cine te face sa plangi de fericire ar trebui sa fie mandru de lacrimile tale...

Altceva

          In ultima vreme numai la asta ma gandesc. Si nu mi-e rusine sa o recunosc pentru ca stiu ca si tu te gandesti la acelas lucru la fel de des ca mine. Probabil acum ridici din spranceana socat ca ti-am descoperit micul secret subliminal. Si cand te gandesti ca acum te pregatesti sa negi cu vehementa si sa arunci cu noroi in mine pentru ca imi permit sa fac asemenea presupuneri la adresa ta...mai gandeste-te!

          Si chiar daca nu aveai asta in minte inainte sa te apuci sa citesti, acum sigur o ai. O vrei, o simti, zambesti subtil cu gandul la ea si la ideea de a o face chiar acum. Ai vrea sa te afunzi intr-un rau intreg din ea si sa nu mai scoti capul la suprafata pana nu vei fi ajuns sa te saturi. Si asta nu s-ar fi intamplat prea curand. Vrei sa o vezi, sa o simti, sa o cuprinzi cu toata fiinta si sa nu ii mai dai drumu pana cand nu va incepe sa scanceasca usor si senzual si atat de placut. Vrei sa o ai, sa o posezi pana in adancul fiecarei molecule si vrei ca fiecare frantura din ea sa urle de placere.Aproape simti moliciunea in senzorii tactili, dulceata in papilele gustative, gheata pe sira spinarii si focul din tample. Bine ca stai in pat sau pe scaun, pentru ca centaurul ala fioros deja ti-a zdrobit picioarele cu barosul si ai fi cazut in genunchi de mult. Inchizi ochii, strangi pumnii umezi si expiri adanc, apoi scuturi cu putere capul si te gandesti la pajisti insorite cu iepurasi ce zburda liberi. Functioneaza? Ai uitat?

           Stai acum cu mana pe mouse si ochii pironiti, indignat si scarbit de aberatiile pe care a reusit sa mi le scorneasca mintea in timp ce am atata treaba. Licenta,calculator, facultate, munca,televizor,  curatenie in casa, masina,sala de fitness, masa de pranz si plimbarea de seara, toate sunt diversiuni nascocite firesc de mintile noastre pentru a ne abate gandul de la ea. Cand tu de fapt nu vrei sa faci altceva decat asta.Mult, des, mereu. Pe bancile universitare, in fata monitorului, la locul de munca, pe canapeaua din living, pe bufetul din bucatarie, pe bancheta din spate sau de ce nu, la volan, cu antrenorul de la sala sau cu colega de la banda din dreapta, pe banca in parc sau in iarba, toate activitatile cotidiene doar asta striga in subconstientul nostru. 

            Deviatie psihotica determinata de suprasolicitare intelectuala si fizica intr-o perioada scurta de timp. Asa i-au spus oamenii in halat alb in timp ce ii scriau o reteta cu multe sedative. E legal si moral sa te gandesti la mancare, bautura, scoala, serviciu, prieteni, bani, orice altceva, dar daca te gandesti prea mult la asta esti nebun, bolnav, scarbos, imoral, politically incorect. Asa ca stai si taci si iti autoflagelezi creierul din 5 in 5 minute pentru obscenitatile pe care le poate nascoci si esti fericit ca duci o viata normala, corecta. Si nu te gandesti ca toti cei din jurul tau stiu la ce te gandesti de fapt. Esti atat de transparent ca parca ti se scurg atrocitatile prin urechi. Si te intrebi de unde stiu toti. E simplu, pentru ca si ei se gandesc la acelas lucru. Constant, ascuns, obsesiv. 

           Am terminat. Inchide si du-te inapoi la diversiunile tale cotidiene. Macar pentru 2 minute ti-ai putut lasa libera imaginatia. Hai pa!