Dovada vie

Gata, a nins si la mine.

Oraselul copiilor

Indferent de locul unde va aflati in lume, este imposibil ca la voi in oras sa nu existe un Orasel al Copiilor. Este aceal coltisor de parc sau de piata in care se aduna un Mos Craciun, un bradut si cateva luminite, iar toti copii vin sa se pozeze si sa se joace in respectivul loc in preajma Craciunului.

La Focsani se orneaza un parc intreb...parcul copilariei mele. Inca d cand eram mica, in fiecare an era invadat de personaje din basme, din desene animate, de luminite si oameni de zapada. Iar daca aveai si norocul sa ninga in zilele alea, taticu te ducea cu saniuta pana in Oraselul Copiilor, unde nu conta pe cine cunosti, toti copii cu saniute faceau intreceri si se bateau cu bulgari. si era frig, si ningea cu fulgii mari sub sutele de luminite si te simteai ca in povesti. Apoi urma pozatul pe langa zecile de figurine ninse si zgribulite. Cred ca am poze in fiecare an langa aceiasi eroi, dar de cativa ani mi-am mai pierdut din entuziasm.

Zilele trecute am vrut sa dau o raita prin Oraselul Copiilor sa imi aduc aminte de tinerete. L-am gasit intunecat, lipsit de zapada si cam pustiu. Copi erau, dar parca fara sanii nu pareau atat de fericiti. Am vrut sa ma simt iar copil, asa ca am inceput sa fac poze pe unde am apucat...nu criticati calitatea, doar aduce-ti-va aminte de coltul vostru de rai in preajma Craciunului.

Pomana porcului

Pana anul asta nu am avut o curte a mea proprie si personala, lucru care s-a resimtit din plin in lipsa traditiilor de Craciun. Zilele trecute am trait o experienta memorabila, participand pentru prima data la ceea ce romanii numesc pomana porcului.

Pe scurt, cand am ajuns de dimineata la tara, Ghita avea deja o gaura maricica in beregata si doi oameni cu torte Distrigaz il parleau bine. Dupa ce s-a terminat operatiunea asta, mamaie a adus o patura si impreuna cu puiu am luat problema de coarne...pardon, de urechi.Da, e un porc parlit chestia pe care stam in poza. U can see the pointy little ears.

Partea interesanta a inceput abia pe urma, cand s-a dat startul la transare. Cred ca acum asi putea sa identific cu maestrie orice particica de porc. A fost incredibil cum, in cateva minute, pe gramada de lemne nu a mai ramas nimic dintr-un animal de 100 de kg.

Acum sa nu o mai lungesc si sa imi exprim sentimentele printr-un citat. "Mananc si plang...mananc!"

Spiritul sarbatorilor

Poate traiesc eu intr-o lume paralela, dar azi am simtit pe pielea mea spiritul sarbatorilor. A fost ziua in care am avut de umblat in 1000 de locuri dupa intocmit dosarul de inmatriculare la masina. Eram atat de fericita ca la sfarsitul zilei voi avea material de scris pe blog, desre birocratia din Romania si despre nervii de a sta la cozi. I was wrong!

Spre surprinderea mea, ziua a inceput foarte frumos la xerox, unde tanti nu a vrut sa imi ia banii pe copiile pe care le-am facut, probabil vazand cat de entuziasmata sunt. La primarie, nici o coada, ghiseul gol...doamna zambitoare si amabila care mi-a spus ce mai trebuie sa xeroxez si sa atasez dosarului, si a tinut randul pana m-am intors, fara se se enerveze, fara sa urle. Domnii din spatele meu, la fel. Ma simteam foarte prost ca sunt blonda si ca nu aveam tot ce imi trebuie la mine, dar ei ma priveau zambitori si nu am auzit nii un comentariu tipic romanesc. La politie, din nou, numai barbati la coada la depunerea dosarelor. Copilul cu dosarul cat ea, bineinteles ca nu stia sa completeze cererea...nu gaseam seria motorului, nu gaseam seria sasiului, nu gaseam nimic. S-a strans cerculet in jurul meu si toti isi dadeau cu parerea...ca la circ. Dupa ce am reusit sa incropesc o cerere, domnul politist s-a uitat asa la mine si mi-a completat numarul pe certificat VN-05-XCI. Eram in al noualea cer...ce numar frumos! Si una peste alta, a ora 14:00 era si gata sa il iau acasa.

Dupa ce am luat numerele, toti se uitau foarte frumos la mine pe strada cand mergeam cu ele in mana, iar dupa ce am plecat sa ma plimb, se opreau oamenii si imi dadeau voie sa trec daca trebuia sa ies de pe o strada laturalnica. Toata lumea era asa draguta, mai mai sa inep sa ma ciupesc frenetic. Si una peste alta, cand am ajuns acasa si m-am dus sa iau paine, tanti mi-a dat-o fara 20 de bani si mi-a zambit.

Deci ori am luat-o eu razna, ori spiritul sarbatorilor a invadat sufletele celor din jur...

Prin tara

Am lasat in urma Bucurestiul, nu o coada la intrare pana la Otopeni. In tara ploua. Nici macar ploaie nu o pot numi. E un fel de burnita ca din sita, marunta si deasa. Stau lipita cu nasul de geam si privesc cum se perinda campiile uscate si inundate.

La radio canta John Travolta "Summer nights" si eu incep sa ma gandesc la vara care a trecut...plina de evenimente si de sentimente. "It turned cold and that's where it ends...so i told her we'd still be friends" M-am saturat...ori e cal ori e magar...vreau sa ninga! Daca nu e in stare, atunci sa vina vara inapoi. I-am promis cuiva ca azi o sa ninga. Se pare ca nici de zana buna nu sunt buna...sorry!

La ora asta probabil toata studentimea e pe drum spre casa. Ecald in microbuz, simti lipsa castilor in urechi, dar macar te asteapta acasa miros de cozonaci, vin fiert si bradutul din curte..si mama care vine acasa de Craciun.Pe cand altii care cand erau mici umblau cu colindul prin tot satul cu mainile inghetate pe acordeon...acum petrec sarbaorile singuri in oraul mare si grabit. Am auzit deja ataea povesti si asi vrea sa mai aud si altele.

Voi ce faceti de saratori?

Papillon III

Atras de mirajul paralelipipedelor de la capatul drumului, am mers mai departe, zburand peste cimitire de masini si oameni tristi si grabiti. Pe masura ce ma apropiam, in mine se nastea un sentiment de agitatie, de angoasa. Aleile arau intunecoase si ascundeau fete hade si priviri in gol. Blocurle, caci asa am aflat ca se chemau cutiile gigante, erau gri si murdare si nu straluceau nici pe departe precum imi inchipuisem.

Am ajuns in oras dimineata. Soarele abia se ridica somnoros pente orasul ce parea ca nu doarme niciodata. Il intampinau ambuteiaje, claxoane, nervi si multa ura. Ura pentru cei din jur, ura pentru societate, ura pentru cei dragi si mai ales ura de sine. O simteam...plutea prin aer atat de densa ca puteai sa o tai cu cutitul. Oamenii se uitau urat, cainii latrau, strazile se trezeau sufocate de gunoaie, iar unii oameni nu se mai trezeau deloc...victime colaterale ale vietii de noapte in orasul care nu mi se mai parea atat de atragator ca inainte, cand il priveam de la departare.

(va urma)

Baietelul iubire

Nu spun mai multe...cititi la Tudor pe blog . Sa cautati ca deja a scris si 3 continuari.

What makes a man sexy

La cererea cuiva, m-am gandit sa enumar cateva dintre calitatile care il fac pe un barbat sexy...in umila mea opinie, bineinteles.

In primul rand trebuie precizat ca nu brandul conteaza. Ideea de "sexy" la barbati e mai complexa decat la femei. Noi trebuie sa avem airbagul cat mai mare, portbagajul cat mai ferm si cate si mai cate piese de masina puse la punct. Dar conceptul de "sexy" ar trebui sa te duca cu gandul la sex. Ori, daca pe barbati ii duce cu gandul un trup sculptat perfect, fetele au alte prioritati.

Primul lucru pe lista este privirea. Pun mare pret pe privire. Daca te uiti pofticios sau pur si simplu provocator, sigur pe tine, visator...fata din fata ta va avea automat apetitul crescut si te va considera un tip sexy. In al doilea rand mai trebuie sa intre in discutie si pozitia in care stai. O pozitie stinghera, mult prea studiata sau chiar vulgara nu va reusi sa atraga prea multe priviri. Ideea ar fi sa arati relaxat, increzator in fortele proprii si mai ales interesat de cea pe care vrei sa o convingi ca esti sexy...baietii care ne baga in seama sunt sexy.

So, data viitoare cand investiti intr-o pereche de haine super scumpe sau stai o ora in fata oglinzii aranjand fiecare fir rebel, mai bine va ganditi putin la atitudinea voastra, pentru ca daca la voi conteaza ce vedeti atunci cand alegeti fetele, la noi conteaza mai mult atitudinea si mesajul pe care il transmiteti nonverbal. Ce sa-i faci, asa suntem noi fetele, mai sucite.

Later edit: Nu e un must have, dar baietii cu plete sunt sexy...ne face sa ne gandim la instinctul animalic din ei.

Wake up call

Dimineata...dormi ca un bebelus dupa ce te-ai culcat la 3 cu o noapte inainte. De ce considera oamenii ca e romantic sa te trezeasca dimineata sa faci dus cu ei? Frate, daca tu nu ai vrut sa faci dus cu mine la 12 noaptea ca-ti era somn, cum crezi ca ma simt eu dimineata la 8 cand apropo...DORM!

Ce e in capul unui om cand te vede intre asternuturi, linistita, senina, cu fata angelica rasarindu-ti de sub plapuma si se gandeste "Uite ce frumos doarme...ia sa o trezesc for no reason at all".

I'm not a morning person...never have been , never will be...ar trebui sa stii asta dupa 3-4 ani in care ma cunosti, so why on Earth ai simti nevoia sa ma trezesti cu 2 ore inainte de nevoile mele, cand stii ca am invatat pana tarziu si am examen in ziua aia. Why? Intelege cineva ce zic eu aici?

Si dupa aia intreaba de ce ma trezesc nervoasa, ca nu e bine. Imi vine sa urlu, sa sparg, sa trantesc si sa strang oameni de gat...si in linistea profunda care se lasa dupa ce incetez cu urlatul, se aud doua pasarele ciripind afara. WTF, e DECEMBRIE...duce-ti-va in tarile calde sau ceva, nu aveti nimic mai bun de facut decat sa imi ciripiti mie la ureche la 8 dimineata?

So this was my morning, hope everyone enjoyed theirs.

Papillon II

Orasul era ceva nou pentru mine. Ceva mare si gri si zgomotos. Nu intelegeam de ce oamenii simteau nevoia sa se inghesuie intr-un loc atat de mic, cand lumea intreaga era acoperita de campii verzi pe care nu locuieste nimeni.

Orasul incepea cu o strada lunga, iar in zare se vedeau cutii mari care reflectau soarele ce apunea. Curios, am urmat drumul pana cand in dreapta si in stanga au inceput sa se concentreze niste case. Dar nu erau ca cea pe care o vazusem in miez de iarna pe un deal, singuratica, luminoasa si calda. Pe geamurile lor nu se vedeau oameni imbratisati in fata semineului. Pe jos nu erau covoare pufoase si nimeni nu statea pe podea. Nimeni nu zambea...oamenii stateau in aceeasi incapere, fiecare intr-un colt, vazandu-si de trebuile lor, fara macar sa ridice ochii unii spre altii. Ii vedeam la calculatoare, in fata televizorului, cu ziare in mana, dormind in fotoliu cu sticla de bere in mana. Peretii erau innegriti de fum de tigara si oamenii erau urati. Obositi, secati de vlaga, privind in gol cu ochii pierduti si reci. Duminica nu se gatea nimeni sa se duca la hora sau la biserica. Oamenii acestia se trezeau cu oaptea in cap, se imbracau gros, se urcau in masinile lor antice si plecau la targ, in cautarea afacerilor. Ai sau n-ai treaba, itli lipsea ceva din casa sau nu, duminica te duceai in Obor, in Europa, in Dragon, in IDM, in Autovit sau in alte locuri, doar doar o pica ceva ce nu ti-ar fi trecut prin cap in 1000 de ani ca ai nevoie.

M-am departat scarbit de casele inghesuite si reci, cu noroi in curte si cu noroi in suflet si am urmat drumul, vrajit de mirajul cutiilor luminate din zare.

(va urma)

Dilema

Eu cand inchid ochii si ii tin foarte strans lipiti pe intuneric, incep sa vad luminite...forme...fete, diverse nebunii luminoase. Asi putea sa ii tin asa ore intregi si sa nu ma mai satur de minunatiile care imi apar in spatele pleoapelor.

Iubu mi-a zis ca daca povesteste cuiva, primeste pensie de insotit persoanele deranjate la cerebel. El cand inchide ochii vede...negru.

So, pareri, sunt nebuna sau e el lipsit de imaginatie?

De ce plange cerul?

Da-i play sa fie mai relevant.

Cerul plange de mai bine de 12 ore. S-au adunat deja mici iazuri in colturile mai joase a strazilor. Ziua a fost deprimant sa vezi atata tristete ravarsandu-se de sus. Acum, de cand s-a lasat noaptea, lucrurile s-au mai schimbat. Cand te uiti noaptea sub un felinar de pe strada la stropii mari si desi, te cuprinde un sentiment de liniste interioara. Totusi...de ce plange cerul?

Sunt singura...Elvis ma acompaniaza si parca stie exact cum ma simt. Aud scancetele norilor afara si parca singuratatea e mai usoara cu sunetul sacadat in urechi. Traiesc cu speranta ca pana maine, stropii se vor transforma in fulgi mari si lanosi, iar eu voi iesi sa alerg printre ei, sa scot limba incercand sa ii prind si sa ma uit crucis cand unul din ei mi se va aseza pe nas. In spiritul anticipativ, mi-am desenat fulgi de nea pe unghii...albi, stralucitori, dar calzi si falsi. Ii privesc si ma apuca groaza...totul poate fi reprodus in zilele noastre si de aceea parca pierdem contactul cu ceea ce este autentic. Cineva mi-a spus ca fulgii pe care i-am vazut ieri in Tineretului erau creati de un tun de zapada instalat in apropiere. Refuz sa cred ca fiorii autentici de copil care vede prima ninsoare in an au putut fi nascuti de un tun de zapada...

Si inca in ascult pe Elvis, imi urmaresc unghiutele sclipicioase cum danseaza repede pe tastatura neagra si visez la zapada...si cerul inca plange de singuratate...l-asi invita sa-mi tina companie, sa ne tinem unul altuia de urat...si sa nu mai planga!

Avertisment

Azi iubu meu s-a dus la Predeal cu bicicleta (don't ask!). Toate lucrurile au si o parte buna, pentru ca s-a intors cu un cadou foarte frumos pentru mine.

















Si tanti de la magazin chiar s-a mirat, ca dupa ce toti baietii buni vin si isi iau placute cu cat de smecheri si potenti sunt ei, mai e cate unu caruia ii place sa spuna adevarul. L-o fi crezut tanti ca il ia pentru prietena?

Oricum, ideea e ca daca vedeti un Smart cu chestia asta la luneta, sa va feriti!

What's up, doc?

Noul meu set de cercei...o sa am numai iepuri pe creier de acu, care o sa incerce sa ajunga la morcovul de la urechea cealalta.

Acum ma pot declara oficial intr-o ureche!

Sweet relaxation

Free at last...cel putin jumatate de zi in care nu am teme, proiecte, lucrari iminente.

Ce poate fi mai frumos decat sa te plimbi noaptea prin Bucuresti cu castile in urachi si mainile in buzunare? Decembrie, intuneric, Unirii...Norah Jones canta dumnezeieste in urechile mele (multumesc, Cozmin), vantul bate putin cam tare si imi loveste fata. Imi simt parul pe buzele uscate si merg...In fata se zareste bradul de la Universitate. Luminos, colorat, pe mine ma bucura faptul ca nu au mai sacrificat unul viu anul asta. O frunza intarziata se lasa purtata de vant intr-un vartej magic, deasupra capului meu. Merg incet, apasat si respir aerul rece. Sub un felinar imi pare ca am vazut primii fulgi de nea. Ii simt si pe obraji si zambesc fericita. Inchid ochii si ma las purtata de muzica. Cand ii deschid, ninsoarea s-a oprit. Oare am vedenii sau e doar efectul placebo? Norah imi povesteste despre asteptare...despre anticipare...despre dragoste. E mai frumos decat orice colind asi fi putut sa ascult in momentul asta. E mai relaxant decat orice cafenea, parc sau dormitor...e orasul viu, rece si aglomerat, iar eu ma desprind incet de tot si plutesc deasupra asfaltului pe tonurile ei. Asi vrea sa nu se mai termine drumul. Sa nu se mai termine melodia. Sa merg asa absenta pana la capatul Pamantului...nimic nu poate fi mai relaxant pentru mine.

Voi cum va relaxati cand aveti putin timp liber?

Culese

Trebuie sa imi cer scuze carcotasilor care vor spune ca m-am prostit si am inceput sa postez povestioare siropoase care se gasesc cate 3 la zecemii pe net.Nu asta e situatia.

Azi mi-am facut ordine in mail...actiune pe care nu am intreprins-o niciodata de cand a vazut lumina zilei, adica de vreo 5 ani. A fost frumos sa imi aduc aminte de toate felicitarile electronice primite de-a lungul anilor, de toate pozele haioase traficate pa mail, multe dintre ele crezandu-le pierdute pentru totdeauna. Mi-am adus aminte de oameni cu care corespondam frecvent si de la care nu am mai auzit nimic de mult. M-am ingrozit pe cate site-uri am putut sa imi fac conturi in ultimii 5 ani...am facut un folder special sa le gasesc mai usor daca o sa mai am vreodata nevoie de ele.
Dar cel mai mult m-am bucurat cand am revazut povestioarele pe care le-am postat mai jos cu eticheta "culese". Nu, nu sunt luate de pe net cu o cautare pe google, sunt primite de mine de la oameni dragi. Nu sunt forwarduri trimise la gramada in toata lista si nici scrisori din alea de trebuie trimise la inca 5 persoane, ca altfel o sa arzi in iad. Nu. Sunt povesti care pentru mine inseamna ceva, pe care le-am primit in momente cheie ale existentei mele si care m-au facut putin cate putin sa ma gandesc la statutul meu de OM. So...fara carcoteli si incercati sa retineti esenta.

Have a nice day!

Biscuiti

O tanara statea si astepta avionul in sala de asteptare a unui aeroport mare.
Pentru ca trebuia sa astepte mult timp, si-a cumparat o carte si un pachet de biscuiti, ca sa treaca timpul mai usor. S-a asezat in sala de asteptare VIP si a inceput sa citeasca.

Langa ea, pe scaunul alaturat erau biscuitii si pe urmatorul scaun era un domn care citea ziarul. Cand a inceput pachetul si implicit primul biscuite, domnul de alaturi a luat si el unul.
Ea s-a simtit indignata, dar n-a zis nimic si a continuat sa citeasca. In interiorul ei isi spunea "uite ce fel de pesoana e acest barbat ! daca as avea numai putin curaj, i-as face morala ....."
Si asa de fiecare data cand ea lua un biscuite, lua si el unul pana cand a mai ramas in pachet ultimul biscuite. Ea gandea: "ah, acum vreau sa vad ce imi zice cand se vor termina toti !!"
Barbatul a luat ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a dat jumatate.

"Ah, asta e culmea !", gandi ea si isi lua lucrurile, cartea si geanta si se indrepta spre iesirea salii de asteptare. Cand se simti un pic mai linistita si nervii ii trecusera, se aseza pe un scaun de-a lungul unui coridor mai ferit de priviri indiscrete. Inchise cartea si deschise geanta pentru a pune acolo jumatatea de biscuit ramasa cand.... deschizand geanta vede ca pachetul de biscuiti era intreg, in geanta.

Se rusina de modul in care se comporta si abia atunci intelese ca pachetul de biscuiti pe care il mancase nu era al ei, ci al domnului de alaturi care a impartit cu ea chiar si ultima bucatica, fara a se simti indignat, nervos sau superior, fata de ea care se comportase urat si chiar isi simtise orgoliul atins.

MORALA:
Cate dati in viata am mancat biscuitii altcuiva fara sa ne dam seama ?

nainte de a ajunge la o concluzie si inainte de a gandi rau despre o persoana, UITA-TE atent la ceea ce ai in jur, de obicei ceea ce vezi nu e si adevarul situatiei !!!

Palaria violet

Cum ne privim pe noi insine la diferite varste?

Fetita de 3 ani : Se priveste si se vede regina ..
Fetita de 8 ani : Se priveste si se vede Cenusareasa.
Adolescenta de 15 ani : Se priveste si vede Sora cea Urita (Mama, nu pot merge la scoala aratind in halul asta!!)
Tanara de 20 de ani : Se priveste si se vede"prea grasa/ prea slaba, prea inalta/ prea scunda, prea cu parul lins / prea creata"- dar decide sa iasa oricum.
Femeia de 30 de ani: : Se priveste si vede"prea grasa / prea slaba, prea inalta / prea scunda, prea cu parul lins / prea creata"- dar decide ca nu are timp sa se aranjeze, asa ca iese oricum.
La 40 de ani: Se priveste si vede "curata" si iese oricum.
La 50 de ani : Se priveste si vede "Sunt eu" si merge oriunde isi doreste.
La 60 de ani: Se priveste si isi reaminteste de toti oamenii care nu se mai pot privi in oglinda. Iese si cucereste lumea.
La 70 de ani : Se priveste si vede intelepciune, rasete si abilitate, iese si se bucura de viata.
La 80 de ani : Nu mai pierde vremea sa se priveasca. Isi pune palaria violet si iese sa se bucure de lume.

Poate ar trebui, toate, sa ne insfacam mai devreme palaria violet!

Cutia de piersici

Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective.

Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte.

O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale.

Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane. De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine.

In cutia ta cate piersici sunt... si ce ai de gand sa faci cu ele??

Dedicatie

Da-i play si mai gandeste-te!Da, tu, care nu vezi in mine decat un copil rasfatat si imatur. Cand o sa ma maturizez o sa-mi semnez singura condamnarea la moarte.

What can you do to change the world?

Daca am sari cu totii in acelasi timp, oare am reusi sa provocam un cutremur?

Filmul e vechi...se numeste "Pay it forward" si este despre un copil si despre idealurile sale. Este despre cum e sa crezi in propriile vise si in bunatatea omenirii. Este despre mine.

Am plans cand l-am vazut, plang si acum cand imi aduc aminte.

Eu cred in bunatatea celor din jurul meu. Cred ca daca voi face un bine neconditionat, oamenii vor vedea ce frumos e sa primesti ajutorul cu un zambet atunci cand il ceri. Vor simti pe pielea lor bunatatea si va ajunge sa le placa. Vor dori sa provoace la randul lor aceiasi fiori calduti si altor persoane si lumea va deveni un loc mai bun.

Ganditi-va, cand cineva e dragut cu voi, cum va simtiti? Nu e placut? De ce sa nu ii faceti si pe cei din jur sa se simta la fel? Ce va costa? Rasplata voastra? Poate nu veti obtine intotdeauna ceva inapoi, dar veti vedea incetul cu incetul cum infloresc gradini intregi de zambete in jur...si va veti bucura de fericirea lor.

Pentru cine nu a vazut filmul, il recomand cu caldura. Pentru cine l-a vazut, ce parere ati avut?

Eu inca astept sa mi se dovedeasca teoria...si voi astepta oricat e nevoie.

Nimic nu dispare, totul se transforma

Aceasta este o scrisoare catre mine cea de maine. Cea care se va trezi in cateva ore in patul meu si va zambi spre soare. Si isi va intinde trupul contorsionat intr-un spasm necontrolat si va deschide ochii lumii dimprejur. Si se va ridica in capul oaselor si isi va pune intrebarea simpla "De ce?".

Eu sunt de vina! Nu te arunca intr-un colt de pat si nu te invinui pe tine pentru ceva ce numai eu singura am provocat. Nu fii naiva! In timp ce tu dormeai, eu alergam de colo colo orbita de histrionism si turbata de nebunie. Si te-am ranit. Te-am ranit unde te doare mai tare, semnand cu mana ta involuntara contractul ce ti-a dat in dimineata asta golul din stomac. Si din suflet.

Nu ma uri...nu arunca vorbe ce vei ajunge sa le regreti. Poti sa plangi, poti sa blestemi, poti sa te zvarcolesti si poti sa urlii pana ragusesti, dar NU ai dreptul sa ripostezi. Raul e facut.

Incerc sa te consolez cu singurul argument logic ce imi vine acum in minte...o lege veche, ce ti-a intrat atat de usor in cap pe vremea cand studiai energia doar teoretic. O lege ce-ti voi demonstra ca e valabila cu varf si indesat si in viata.

Nimic nu dispare,, totul se transforma...

Papillon I

Am visat eram un fluture cu aripile viu colorate si catifelate. In fiecare dimineata ma trezeam sub o frunza udata de roua si imi aranjam antenele in petalele florilor din gradina viselor mele.

Plecam sa ma plimb, dusa usor de cate o adiere, unde vroia vantul sa ajung in fiecare zi. Nu aveam drum, nu aveam destinatie, aveam doar o inima plina de speranta si doi ochi dornici de nou.

Am visat ca am innoptat in multe locuri, in campii intinse in miez de primavara, cu mireasma florilor in jur si strigatul copiilor care alergau lipsiti de griji de-a lungul lor, la malul lacurlor in veri toride, privind adolescentii cum se scalda si cum isi arunca ocheade timide in timp ce el o stropeste cu apa doar pe ea, sperand ca astfel va primi macar o mustrare din partea ei...cea mai frumoasa mustrare din viata lui, in paduri ruginii cu fosnetul cristalin al frunzelor strivite de pasii lor, de joaca lor puerila de-a v-ati ascunselea printre copaci, de trupurile lor invartindu-se fericite prin covorul de foc, cu sunetul vesel al rasului ei, cu vantul de toamna jucandu-i-se prin plete si cu ultima raza de soare incalzindu-le trupurile imbratisate, pe dealuri acoperite de zapada, unde in zare se vede fumul domol ce iese din hornul casei lor. Iar pe geam, langa foc, stau tot ei...fericiti, imbratisati, indragostiti si cu priviri calde in ochi.

Am visat ca am plecat mai departe. In drumul meu am intalnit mii de povesti, mii de lacrimi si mii de zambete. Si am ajuns in oras.

Continuarea cand oi mai fi in stare sa scriu, acum nu sunt.

Ce recomand

Cabral a lansat de curand un site pe care oamenii pot inta si recomanda altor persoane servicii, produse sau orice au incercat si de care au fost satisfacuti, sau dinpotriva, nesatisfacuti.

Ce recomand este un site cu o idee buna si sper ca va ajuta oamenii in cautarea unor referinte, cu articole obiective si pline de spirit critic.

Recomand!

Pretty lights live

Am ajuns in sfarsit inapoi in Bucuresti si bineinteles, primul lucru pe care il aveam pe lista ers sa ma duc sa ma delectez cu luminitele pentru care s-a facut atata tam tam la televizor tot weekendu. Mi-am luat bicicleta in spinare (sau ea pe mine) si am plecat pe traseul cel mai luminat din capitala : Romana-Universitate-Unirii.

La Romana, bradutii pe care ii tot pandeam de o saptamana sa se lumineze in verde de sarbatori, m-au intampinat cu o frumoasa dar ciudata nuanta de albastru psihedelic.

Pe Magheru, locul meu preferat de promenada nocturna, ghirlandele in acelasi albastru se inecau de la fumul emanat de coloana de masini care se misca mult mai incet decat noi. Macar asa sa se opreasca si bucurestenii grabiti si sa mai admire frumusetile din fata lor.

In Universitate trona bradul luminos care statea la poze. In jurul meu, pe trotuar, toata lumea venise special sa il imortalizeze, deci probabil veti vedea pozele astea pe zeci de alte bloguri, dar macar pot sa mandresc ca sunt facute de manuta mea.

Surpriza serii nu a fost iluminatul stadal, care, trebuie sa recunosc, m-a dezamagit in mare parte, ma asteptam la mai mult. Ceea ce m-a impresionat cu adevarat a fost magazinul Cocor. Da, ala de pe langa Lipscani care acum e in constructie. De jur imprejur era invelit in lumina. Pe una din parti rulau imagini cu Bucurestiul de alta data. Erau gigante si luminoase si iti starneau un sentiment de nostalgie, chiar daca eu cel putin, nu am apucat sa vad niciodata Bucurestiul asa cum il intruchipau acele imagini.

In Unirii, probabil am ajuns eu prea tarziu, dar o mare parte din casute erau deja inchise. In timp ce ma apropiam, se auzea din ce in ce mai tare vocea Paulei Selling cantand inconfundabilul "Ploua infernal" si mi-a tresarit inima pentru cateva secunde la amintirile vremurilor cand ascultam aceasta melodie cu nasul lipid de geam privind ploaia torentiala de la etajul 8.

Nu am avut pofta de vin fiert, desi mirosea imbietor, in schimb nu am putut sa trec pe langa vata de zahar cu indiferenta. Chiar daca nu era roz, m-am delectat cu dulceata lipicioasa ce imi aduce atata bucurie de fiecare data.

Ne-am mai invartit prin aglomeratie pana am dat de o casuta cu turta dulce. Asi fi vrut sa fie DE turta dulce, dar probabil ca astea au disparut odata cu copilaria mea. In schimb avea de vanzare casute, foarte frumoase si colorate, la (doar?) 25lei. M-am multumit cu un ren dulce care trage sania lui Mos Craciun si am rezistat tantatiei, urmand sa i-l fac cadou mamei. Sper sa tina pana la Craciun.

Si in Unirii era un brad, mai mic, dar mai real care tinea locul celui mai inalt brad din Europa, predecesorul sau de anul trecut.

Una peste alta, o seara reusita, Bucurestiul arata bine, dar se putea si mai bine, iar bunatatile de Craciun ce iti aduc aminte de copilarie merita gustate macar o data pana pe 6 ianuarie, cand Targul de Iarna isi va inchide oficial portile.

Pretty lights

In seara asta s-au aprins luminitele in Bucuresti, festiviate urmata si de un concert si de inaugurarea targului de Craciun din Piata Unirii, unde sute de casute vor gazdiu produse specifice sarbatorilor.

Abia astept sa ma intorc maine in bucuresti, indiferent la ce ora ajung, voi face sigur o plimbare lunga pe Magheru sa admir luminitele si aglomeratia.

God, i love Bucharest right now!

Puppy love

Mi-am scos catelul afara in gerul iernii. Totul s-a dovedit a fi un tablou pitoresc de inceput de toamna. Nero s-a intalnit inopinat cu o catelusa draguta si galbena prin jurul unui morman mare de frunze. Au inceput sa se tavaleasca amandoi printre frunzele colorate, veseli si lipsiti de griji, savurand momentul cu atata placere si naturalete, incat am ajuns sa ii invidiez.

Noi de ce nu putem sa ne lansam intr-o tavaleala prin frunze uscate fara sa ne pese ca ne murdarim, sau ca racim, sau ca se uita lumea ciudat la noi? Noi de ce nu putem face tot ceea ce ne dorim din teama de a nu parea ridicoli sau de a nu fi judecati? Noi de ce nu ne putem exprima sentimentele si bucuria de a ne revedea intr-un mod atat de natural si inocent?

De ce sunt animalele mai bune ca noi cand vine vorba de fericire , de a stii ce ii face fericiti si de a nu se da in laturi de la gesturi simple, care sa le faca placere?

Mosu Nicu

Ce v-a adus mosu?

Mie mi-a adus o zi insorita si un loc nou de facut cumparaturi : Fashion Outlet House s-a deschis oficial ieri la 10:00 in incinta complexului West Park de pe autostrada Bucuresti-Pitesti. De afara arata ca un cartier din Brasov si inauntru sunt preturi placute ochiului. Recomand!

In rest, azi se practca masa in familie, la tataie, cu vin fiert si ciorba de burta. V-am pupat!

A cazut o stea

Azi dimineata s-a stins din viata Anca Paghel. Pe langa faptul ca industria muzicala romaneasca a pierdut o voce divina, omenirea a pierdut un exemplar de la care avem multe de invatat.

Anca Parghel a trait in cei 51 de ani ai sai ct nu ar fi trait multi dintre noi nici macar i doua vieti. A stiut sa profite de fiecare zi ca si cu ar fi ultima si cred ca asta am putea face cu totii pentru a putea spune la un moment dat ca nu am lasat viata se treaca pe langa noi.

Dumnezeu sa o odihneasca!

Mi-am taiat unghiile

Pentru o fata adevarata, faptul ca isi taie unghiile din carne este protestul suprem, este lepadarea de feminitate, de frumusete, de pasiunea ce o clasifica in mod obisnuit ca reprezentanta a sexului caracterizat prin abamdon total.

Acesta nu este un post vesel, puteti sari peste el daca asta cautati. Este un post sincer.

Cand eram mica, cea mai mare amenintare pe care mi-o puteau adresa parintii era faptul ca daca nu sunt cuminte o sa ma tunda. Am ramas cu chestia asta intiparita in creier si era ca un santaj sentimental foarte puternic indoctrinat. Pana intr-o zi cand m-am certat asa tare cu ei ca m-am incuiat in baie si mi-am taiat parul. Parul meu care nu vazuse niciodata foarfeca pana atunci si la care tineam atat de mult. Am iesit din baie victorioasa, fericita ca eliminasem singura arma de santaj pe care o aveau asupra mea. Ma simteam libera, simteam ca pot face orice fara consecinte de atunci incolo.

Tin foarte mult la unghiile mele. Mainile sunt oglinda sufletului, iar mie imi place sa le am ingrijite mereu. Cateodata le iubesc asa mult ca ma opresc minute in sir sa le admir forma si culoarea si cat de frumoase sunt negre pe tastatura, portocalii pe stilou, mov iesind din manusile fara degete, rosii pe spatele iubitului cand ne contopim intr-o imbratisare. Le tai foarte rar si doar din motive extreme. Astazi nu le vad rostul. De ce sa nu am unghiile unei copilite care se goaca in tarana si si le roade de emotie? Unde este rostul de a avea unghiile unei femei adevarate, cu tot ceea ce implica aceasta eticheta, daca eu nu ma simt asa. Tastatura ma iubeste si asa, stiloul nu are nevoie de mine cateva zile, manusile stau aruncate intr-un colt iar el...el m-a lasat singura fiind ferm convins ca ma va gai tot aici, asa cum m-a lasat. E adevarat, nu am unde sa ma duc, dar mi-am taiat unghiile, cu toate implicatiile psihologice cera insotesc aceasta actiune!

Contopire sufleteasca

Nimic nu e mai frumos pe lume decat sa adormi cu capul pe umarul persoanei dragi. Puteti sa ziceti ce vreti, dar toti banii si masinile din lume nu pot compensa acest sentimant sublim.

Sa fie cald in camera si sa fie si mai cald sub plapuma si sa te apropii incet de el/ea. Sa iti citeasca din priviri intentia si sa indrepte mana spre tine.Sa te ia de gat si sa te traga spre umarul de care iti este atat de dor...langa care simti ca iti este locul, de pe care parca ai fost decupat candva demult si toata viata ai cautat sa te lipesti inapoi la locul tau.

Sa ii cuprinzi gatul cu o mana si sa ii simti palma mangaindu-ti parul incet si calm. Sa te invadeze caldura si dragostea si seninul si sa iti dispara toate grijile intr-o secunda. Sa te afunzi in pielea fina si sa ii simti mirosul inconfundabil in timp ce ridici capul cautandu-i buzele.

Sa adormi asa, sublim, intr-o contopire sufleteasca ce nu ai mai vrea sa se sfarseasca niciodata.

Truffles

Pentru cine nu a ajuns inca la Sala Dalles la targule de cadouri, ii recomand cu caldura standul de dulciuri si bomboane de la parter. in stanga in a doua incapere.

Dupa tristetea profunda care m-a cuprins dupa ce nu am putut sa ajung la Targul de Dulciuri de la palatul copiilor, era nevoie de o mica revansa gustativa. Astfel, ghidata de aroma puternica de ciocolata care te conduce pana la stand, am poposit in fata cosuletelor cu bunatati.

Va recomand cu toata caldura trufele belgiene. Sunt facute dintr-o ciocolata care ti se topeste in gura si care iti aduce automat buna dispozitie. Nu poti sa ramai trist daca gusti una din ele. Te inveselesti garantat!

Coffe

Un profesor de filosofie statea in fata clasei avand pe catedra cateva lucruri.
Cand ora a inceput, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin si acestia au convenit ca era.
Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor.
Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf. I-a intrebat din nou pe studenti daca borcanul era plin iar acestia au fost de acord ca era.
Profesorul a luat dupa aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat in borcan. Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a intrebat din nou pe studenti cum statea treaba iar acestia au raspuns in cor “Pliiin!”
Profesorul a scos de sub catedra doua cesti cu cafea pe care le-a turnat in borcan, umplandu-l de aceasta data definitiv. Studentii au ras.
“Acum” a spus profesorul dupa ce hohotele s-au domolit, “as dori sa intelegeti ca acest borcan reprezinta viata voastra. Mingile de golf reprezinta lucrurile importante pentru voi: familia, copiii, sanatatea, prietenii si pasiunile voastre. Daca totul ar fi pierdut in afara de acestea, viata voastra ar fi tot plina.”
“Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza pentru voi, serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor marunte.”
“Daca veti incepe cu nisipul,” a continuat el, “nu veti mai avea unde sa puneti mingile de golf si pietricelele.”
“La fel si in viata, daca iti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodata timp pentru lucrurile importante pentru tine.”
“Acorda atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joaca-te cu copiii, fa-ti controale medicale periodic, iesi cu sotia in oras la cina, joaca golf, vei avea suficient timp alta data sa faci curat sau sa repari cine stie ce dispozitiv . Ai, in primul rand grija de mingile de golf, ele conteaza cu adevarat. Stabileste-ti prioritatile, restul e doar nisip.”
Unul dintre studenti a ridicat mana interesandu-se ce reprezentau cele doua cesti de cafea.
Profesorul a zambit “Ma bucur ca intrebi asta,ele vor doar sa arate ca, oricat de plina ar parea viata ta, e loc intotdeauna pentru doua cesti de cafea, impreuna cu un prieten…”

Baiatul din trecut

Mr Asonica a scris zilele trecute un post care, citindu-l la facultate astazi, m-a adus la lacrimi. Il puteti citi aici.

Este unul dintre cele mai frumoase posturi pe care le-am citit vreodata pe blogosfera si desi el se plange (sau se lauda) ca nu poate sa scrie vesel, am dovada vie ca se inseala amarnic. Pe langa faptul ca a folosit stilul caracteristic, usor pesimist si foarte vistor, pot spune ca a reusit sa evidentieze foarte frumos sentimente puternice ca speranta, dragostea, resemnarea. Am parcurs randurile interminabile unul cate unul cu setea ratacitului in desert si mi-a tresarit inima la contactul retinei cu literele scrise din suflet. Simteam ca ii citesc in inima.

Probabil nu va ajunge sa citeasca aceste randuri, dar simt nevoia sa ii aduc un elogiu baiatului de demult...a insemnat ceva pentru mine si nu il voi uita niciodata.

Incurajare

Everything will be ok in the end.
If it's not, than it's not the end.

Oda pentru vata de zahar

Mi-e pofta de vata de zahar din aia roz si mare si pufoasa care ti se lipeste de haine si de barba si ti se incaldeste delicios in parul batut de vant. Si mi-e dor sa nu-mi pese de lucrurile astea in timp ce o mananc.

Vata de zahar intotdeauna mi-a adus mainte straniu de jocul ala Mario Bros...era acolo o lume roz si pufoasa si Mario sarea peste pomisori care aratau exact ca vata de zahar...remember?

Cui nu-i place vata de zahar?