Omleta cu cartofi

Se taie un cartof mare in rondele subtiri. Se bat 2 oua. Se incinge uleiul in tigaie si se lasa rondelele sa se rumeneasca putin pe fiecare parte. Apoi se toarna oul batut si se asteapta. Se verifica monitorul poate a mai scris ceva. Se zgaieste la ecran cu o privire goala pana incepe sa miroasa a ars. Se intoarce in bucatarie si se stinge focul de sub tigaie. Se aseaza pe jos ghemuita cu spatele lipit de aragaz si se varsa 100 ml de lacrimi. Se bate cu punmii in faianta de pe jos, dupa gust. Se ridica de pe jos si se varsa omleta in farfurie. Se poate asezona cu branza rasa.

Pofta buna!

Fenomenul cumparaturilor colective

Se pare ca acest balaur numit criza economica ne-a adus si cateva lucruri bune noua, consumatorilor de rand. Ma refer aici la reduceri de toate felurile. Vazand ca raman cu marfa pe raft, producatorii prefera sa scada preturile, renuntand astfel la o parte din profit pentru a se descotorosi de stocurile imense acumulate. Si daca in domeniul bunurilor de consum, acest lucru este mai dificil avand in vedere costurile de fabricare, in domeniul serviciilor iata ca avem de-a face cu o revelatie.

Sa fim seriosi, costurile de exploatare a unei afaceri bazata pe servicii sunt oarecum mici, Mai ales daca aceasta companie a trecut de stadiul amortizarii factorilor de productie, Si astfel, ea functioneaza aproape doar pe profit. Dar iata ca odata cu criza economica, oamenii au renuntat in primul rand la servicii. La coafor, la restaurant, la distractii. Norocul nostru este ca niste baieti destepti au inventat acest concept al cumparaturilor colective.

Pe scurt, principiul functioneaza in felul urmator: eu, companie ce ofera diverse servicii pe piata, in loc sa astept sa imi vina clientii unul cate unul la preturile practicate pana acum, imi vand oarecum tot intervalul de timp unei terte companii la un pret mult mai mic, doar pentru a ma asigura ca voi avea clienti in acel interval. Aceasta terta companie se ocupa de vanzarea serviciului, de reclama si de restu, adaugandu-si un procent la pretul cu care lanseaza oferta pe piata. Deci pe scurt, ofertantul serviciilor isi face astfel si publicitate si se asigura ca va avea clienti, chiar daca scade din pretul initial. Este un fel de en-gros al serviciilor.

Ce avem noi de castigat din asta? Totul! Site-urile cu oferte mai mult decat incredibile apar la tot pasul si se inmultesc pe zi ce trece. Nu trebuie decat sa le urmarim si sa ne hotaram ce am vrea sa facem. Poate ne-am dori o pizza la 1 leu sau sa mergem cu 1 leu la patinuar, totul e posibil. Din pacate, exista si un dezavantaj. Fenomenul supermarketului. Recunosc cu mana pe inima ca mi-am cumparat si lucruri de care nu aveam neaparat nevoie atrasa de preturile mici. Dar hey, viata trebuie traita chiar si pe timp de criza, asa ca daca aceste site-uri ma ajuta sa o traiesc mai ieftin, de ce nu? Vorba americanului : "It doesn't matter how much you pay for it, it matters how much you save"

Si daca v-am facut curiosi, va dau si cateva adrese : Golden Deals , Zumzi , Coolbuy , E-redus , Fun Deal .

Daca mai stiti si altele nu azitati sa le adaugati in comentarii si enjoy!

You don't have to stay more than love

Break up….
Break up when things should go wrong.
Break up. When there's no bond (anymore)
Break up. Break up when you don't belong.
Just break Break up. When there's no rush to the door.
Break up…
Break up when dinner's fast food and no words.
Break up when silence disturbs.
Break up when your heart's left in the woods.
Break up…have no excuse..
Break up. Break up when killing the smile.
Break up. Break up when "sometimes is fun".
Break up when things "should be done".
Break up when jugglin' the figures of love.
Break up. Break up the first time she doesn't need to know.
Break up. Take no pleasure in lying to you both.
Break up when habits are all you have got.
Break up when fear only stops you from breaking it up.
Break up when you feel like you stay more than love.
(Break up when staying in this more than love)
You don’t have to stay more than love..
Break up. Break up when killing the love…
Break up…fly like a dove…

Personal note: Faceti ce zice popa, nu ce face el...

Rezumat?

Drilling inside my head...

Nu scriu cu regularitate, nu scriu pentru a demonstra nimic, nici mie si nici celor care ma citesc... scriu cand simt ca am ceva de spus, cand am acea senzatie ca daca nu impartasesc ce ma macina cu cineva, o sa explodez.

Ceea ce m-a facut sa scriu azi a fost un blog. Cum l-am gasit, cum am ajuns sa il citesc este irelevant. Nu o cunosc personal pe autoare, dar simt ca ea ma cunoaste pe mine. Am regasit in randurile ei tot ce imi este mie cateodata teama sa spun...sa imi recunosc chiar si mie. Atata pot spune : este o persoana curajoasa si sensibila si mi-a adus aminte de o fata speriata si visatoare pe care nu am mai scos-o la iveala de mult...pana recent. Pentru asta vreau sa ii multumesc din inima si daca o sa ajunga vreodata sa citeasca aceste randuri sper sa fie mandra ca a reusit sa sensibilizeze un cititor anonim.

Probabil nici acum nu voi fi sincera, nici cu voi, nici cu mine, pentru ca am trait intotdeauna cu impresia ca odata ce rostesti cuvintele recunosti realitatea, iar eu nu vreau sa o recunosc...nu pot. In schimb pot asterne in scris cateva adevaruri irefutabile care ma macina de ceva vreme.

Sunt fericita! Atat de fericita cum nu am mai fost de mult. Atat de fericita cum nu au reusit sa ma faca toti banii pe care i-am avut anul asta si toate achizitiile mult visate ce au insotit acei bani. 2010 a fost un an al contrastelor, un rollercoaster de emotii si intamplari. Anul asta mi-a dat tot ce mi-am dorit pana acum, tocmai pentru a ma invata ca unele dorinte nu erau atat de importante, dar si ca altele ma puteau face fericita de mult daca as fi avut mai mult curaj sa le cer...si mai mult curaj sa le pastrez...

Nu m-am maturizat inca. Asta este alt adevar pe care l-a realizat de curand. Oricat am incercat sa ma port conform varstei, sa ma gandesc la viitor, sa imi asum responsabilitati si sa iau decizii rationale, am esuat lamentabil. Si partea cea mai ingrijoratoare este ca acest lucru nu ma sperie, ci ma face fericita. Inca ma mandresc cu faptul ca nu imi refuz experiente minunate doar pentru ca sunt nebunesti si ca ma las purtata de val fara sa ma gandesc la consecinte. Da, decid cu sufletul si nu cu mintea, dar e chiar asa un lucru rau?

Nu stiu ce vreau. Ba stiu ce vreau...vreau sa vina cineva sa sa imi spuna "fa asta!", "vrei asta!". Pentru ca apoi, daca iese prost, sa dau vina pe el si nu pe mine. Sa il urasc pe el si nu pe mine pentru decizia gresita pe care am luat-o. Sa-l dau pe el cu capul de pereti in loc sa ma dau singura cu ciuda si cu oftica repetandu-mi la nesfarstit "Esti o proasta!".

Sunt o lasa. Asa am fost toata viata. Frica de a pierde tot si de a ramane singura m-a transformat inr-o persoana comoda, care iti lipeste cu jind nasucul de vitrinele magazinelor dar nu intra niciodata inauntru sa intrebe macar cat costa papusa, ce trebuie sa faca pentru ea. Daca ar face asta poate ar afla ca are destui bani sa o cumpere si nu ar mai ramane macinata de vesnica intrebare "Ce-ar fi fost daca...". Dar nu, singuratatea e un risc prea mare pentru a mi-l asuma. Sa raman singura in momentul asta ar fi o condamnare la moarte.

Letters to Juliet - epilog

MOTTO: "If you want to live a happy life, tie it to a goal, not to people or things."

Un scop in viata...ceva dupa care sa alergam, ceva care sa ne determine sa ne trezim in fiecare dimineata si sa incepem o noua zi in cautarea lui.

Eu va sugerez sa il alegeti cat mai imposibil...daca se poate absolut de neimaginat. Pentru ca nimic nu e mai trist de vazut decat un om care si-a indeplinit toate telurile. A man with no more purpose in life. Alergi, te lupti, sacrifici, calci peste cadavre pentru a ajunge la destinatie, because u like the thrill of the chase. Si aceasta senzatie nu se va compara niciodata cu acalmia de dupa furtuna. Vanatorii de tornade urasc aceasta liniste de dupa si pleaca imediat in cautarea altui uragan pentru ca acest lucru le da un sens vietii. Asa sunt toti oamenii, odata indeplinit un scop, isi cauta alta provocare pentru a nu ramane goi de orice sens.

Filmul ne invata sa nu refuzam provocarile si sa ne urmam destinul, desi pare imposibil. Sunt de acord pana la un punct. Pana la punctul in care ai gasit ce cautai si brusc viata ta nu mai are nici o insemnatate. Nu mai ai nici un motiv sa te ridici din pat dimineata. Si cine spune ca asta e implinire spirituala se inseala...e renuntare, e complacere.

Mi-am stabilit multe teluri anul asta, unele mai in gluma, altele mai in serios, si din fericire (?) le-am indeplinit pe toate pana acum. Mai sunt 2 luni din anul asta si ma simt pustie, golita de sens. Am de ales intre a face niste rezolutii de noiembrie cat sa ma tina in priza pana la revelion sau a declara sfarsitul de an ca o perioada moarta.

Si stau si ma gandesc daca imi face placere letargia in care ma aflu acum...No more challenges, no more goals, no more things to conquer or slay...just quiet. Ma bucur de victorii? Aici pot raspunde direct si fara sa ma gandesc prea mult ca NU. Luptele m-au schimbat, m-au uratit sufleteste si ma regasesc intorcandu-ma acasa de pe campul de batalie cu trofeul in mana, dar cu sentimentul de invinsa in suflet. Privesc ce se oglindeste intr-un scut sfaramat in iuresul razboiului si nu imi place ce vad.

Asa ca probabil voi alege sa zac...take the days one by one fara o tinta precisa pana in noul an. Poate daca nu voi mai porni in ofensiva impotriva destunului voi avea parte de cateva saptamani de acalmie in regatul proaspat cucerit...Ma uit in jur la teritoriile anexate si vad doar scrum...in drum spre victorie am reusit sa ard si ultimul fir de iarba verde...

NOTE TO SELF: Enjoy your shallow victory if you can...just don't go chasing anymore ghosts that were not ment for you to chase.

Mix and match

Nu, nu este un post despre stilul vestimentar mai sus citat...este un post lung, greoi si probabil fara sens.

E intuneric...si liniste...si frig. Melodia din casti s-a terminat de mult si acum ruleaza doar in capul tau, pe repeat. Monitorul s-a stins fara sa observi, pentru ca tu oricum aveai ochii inchisi, strans lipiti si dintii inclestati. Ai si o scuza...e frig. Ai renuntat la tastat pentru ca ai degetele inghetate si ai ridicat genunchii la piept in pozitie de fetus, poate poate te vei mai incalzi putin. Ai inceput sa respiri pe gura, cu buzele intredeschise, pentru ca aerul rece ti-a inghetat narile. Asa ca stai ghemuita cu ochii inchisi si fruntea pe genunchi si astepti...astepti sa se incalzeasca in camera.

Asa, contiunua sa te minti, poate o sa ajungi sa si crezi ce gandesti...hai, stiu ca poti. Daca ii poti minti pe altii privindu-i in ochi de ce nu ar functiona si pentru tine? Da-i bataie in continuare cu frigul din camera, ca suna plauzibil.

Nimeni nu va stii adevarul, nici macar tu. Nimeni nu va stii ca ochii sunt stransi inchisi pentru ca rememorezi imagini, ca dintii sunt inclestati pentru ca reincerci senzatii, ca te-ai oprit din tastat pentru ca orice alte cuvinte aparute in fereastra aia sunt inutile, ba fac mai rau. Nu este aevarat ca nu mai tii picioarele pe sol pentru ca tremura si nici ca respiri pe gura pentru ca buzele uscare de la vant iti aduc aminte... Cine se uita acum la tine de undeva de sus vede o fata care se tine singura in brate sa se incalzeasca, nu una care o face pentru ca de fapt nu are pe altcineva sa o faca in locul ei. Vrea sa simta din nou stransoarea in jurul trupului si asta e singura modalitate. Si tremura de frig. De frig? Da, de frig, nu ma mai contrazice atat! Sceptico!

Si e atat de curent in camera ca ii lacrimeaza ochii. Da, e de la curent! Sa inchida cineva geamul ala...fereastra aia deschisa aiurea si fara sens de la inceput...

April shoe shopping

Si iote ca a venit si primul salariu. Si ca o pisi shoppaholica ce sunt nu m-am putut abtine sa nu sparg macar putintel. Asa am ajuns prin magazine convinsa sa imi golesc cardul si sa imi umplu (daca nu era deja plin) dulapul de pantofi. Pana una alta am facut doar doua achizitii, dar stati pe aproape, e abia jumatatea lunii.

Botine Lee Cooper reduse de la 599 RON la 249 RON, erau si pe negru dar pielea intoarsa arata mult mai bine maro, dupa parerea mea. Nu pot explica sentimentul care te incearca atunci cand le porti. Pielea este de foarte buna calitate si se muleaza pe picior perfect.

Sandale Bata 299 RON, erau si pe maro de unde le-am luat eu, si din cate am inteles au existat candva prin 2009 si pe violet. Am citit aici ca ar fi fost in top 3 incaltaminte in 2009, lucru care ma bucura si mai mult avand in vedere ca intai le-am luat si abia apoi am aflat. Sunt destul de comode luand in considerare tocul de 11cm, si dupa o tura luuuunga prin Afi pot spune cu mana pe inima ca sunt de departe cea mai buna combinatie calitate/pret/comoditate/aspect, stiind ca sezonul acesta se poarta tocurile cui, dar luand in calcul faptul ca mai trebuie sa te si poti deplasa pe ele.

The little boy and the puppy

Intr-o zi frumoasa de vara, baietelul se juca in parc cu masinuta lui cu telecomanda. Un catelus mic si jucaus se apropie timid de el si incepe sa il priveasca insistent cu ochi mari si umezi. Baietelul continua sa isi manuiasca masinuta fara sa observe micul admirator. Cand mamica lui l-a chemat acasa, el si-a strans jucaria si s-a indepartat incet pe alee. Catelusul l-a urmarit cu privirea pana a disparut in orizont si apoi s-a intors sa leneveasca pe iarba la soare.

A doua zi baietelul veni din nou. De data asta avea o minge mare si verde pe care o tot arunca in aer. Catelusul era fascinat de minunatia rotunda ce se misca atat de repede si se indrepta neincetat spre cer fara ca el sa o poata ajunge. Asa ca se apropie de baietel si incerca sa se joace cu ea. In zadar...baietelul, speriat ca ii va musca mingea, se indeparta si il alunga pe catelus cu manie. Catelusul privi putin mirat in urma sa si se inapoie la alergat fluturi si libelule. Macar ele stateau sa se joace cu el.

A treia zi baietelul veni singur. Fara nici o jucarie si fara nici un prieten de joaca. Stiind ca nu e binevenit in apropierea sa, catelusul pastra distanta si se uita cu coada ochiului spre baietel. Acesta, dupa ce incercase sa se imprieteneasca cu alti baietei din parc fara succes, statea acum singur pe o banca si se uita in pamant. Catelusul se apropie incet de piciorul bancii pana ajunse in raza lui vizuala. Baietelul il observa si isi aminti cum il alungase cu o zi inainte. Il privea cat de mic si de pufos e si cum ii straluceste blanita portocalie in soare si decise ca e bun de jucarie. Asa ca lua un betisor de jos si il arunca in departare cu toata puterea. Catelusul fericit alerga dupa el si i-l aduse la picioare. Apoi se aseza cu boticul pe labute si il privi lung. Baietelul s-a aplecat spre el si a inceput sa il mangaie dupa ureche simtindu-i blanita pufoasa cum ii gadila palma. A decis ca ii place noul lui prieten si cateva zile la rand veni in parc special ca sa se joace cu el. Intr-o zi ii aduse si ceva de mancare, gest pe care catelusul i l-a rasplatit lingand fiecare firmitura din manuta lui mica si tremuranda.

Baietelul se obisnuise atat de mult cu noua sa jucarie incat s-a hotarat intr-o zi sa il ia acasa. Asa ca a venit in parc cu poala plina de prajituri si l-a momit pe catelus sa il urmeze pana acasa. Dar bineinteles ca nu il putea pastra, pentru ca un catelus implica o mare responsabilitate si parintii lui i-au explicat ca ar fi mai bine daca l-ar lasa sa traiasca in lumea lui, unde e obisnuit. Ca si argument suprem, i-au cumparat baietelului o bicicleta noua si rosie pentru a-l face sa uite de jucaria sa pufoasa.

Catelusul a ramas in fata blocului unde intrase baietelul si l-a asteptat...o zi, doua, cu ochii atintiti la balconul de unde nu demult ii arunca prajiturele si il vedea noaptea lipit cu nasucul de geam uitandu-se la el. Dar fereastra ramanea inchisa si foamea il rodea tot mai tare. Pana a treia zi cand i-a simtit mirosul. Stia ca o sa coboare...si o sa-l copleseasca cu mangaieri si prajiturele ca inainte. Dar in locul baietelului lui drag, a vazut o namila rosie cu doua roti trecand pe langa el in viteza si pierzandu-se in departare.

Nu mai stia drumul pana inapoi in parc, nu era sigur ca vrea sa se mai intoarca acolo...tot ce stia era ca nu mai are ce cauta in fata blocului. Asa ca a aruncat o ultima privire spre geamul in care batea acum soarele si a plecat. Unde, nu stia...tot ce stia era ca viata era mult mai simpla cand statea lungit toata ziua la soare si nu stia ca exista baietei care stiu sa te mangaie dupa ureche si care iti dau prajituri.

I don't think i'm going to like assholes anymore

Intai da play, se digera mai usor.

Asculta mai multe audio Diverse

Nivelul de masochism existent intr-o singura persoana ajunge la un momendat la maxim. Sure, e nice sa vanezi dupa oameni care don't give a fuck about u doar pentru placerea alergaturii. Se spune ca jocul e mai important decat premiul si evident, oamenii care iti ofera un joc cat mai elaborat, dificil, pervers sunt intotdeauna cautati.

Cand incerci sa legi prietenii, ce cauti la persoana in cauza? Asta depinde de tine. Daca esti o fire nesigura, dependenta, inflluentabila, slaba...probabil o sa cauti compania cuiva care iti seamana, pentru a nu fi indus in eroare sau ranit. Dar mai sunt cei care stiu ce vor de la viata, de la oameni, de la legaturile pe care si le creeaza. Si acei oameni cauta provocari. Vor sa faca imposibilul, sa imblanzeasca, sa subjuge, sa cucereasca teritorii barbare si sa se poata lauda la final cu un trofeu care a meritat alergatura. Din pacate acel lucru nu va fi niciodata mai mult decat un trofeu in perceptia lor.

De cate ori nu v-ati stabilit ca scop suprem imposibilul? O promovare, un premiu, un om, o experienta de viata. Si pe masura ce ati bagat toate resursele in atingerea acelui scop, motivul luptei s-a pierdut undeva pe drum... Si v-ati trezit ca luptati pentru ceva ce nu mai prezinta nici un interes, singurul motiv pentru a continua alergatura fiind orgoliul si teama de a nu fi considerat a quitter. De catre cine? Daca nimeni nu stie planurile tale in afara de tine, cred ca iti poti raspunde singur la intrebarea asta...

So why bother? Why chase after pavements when you can just look around? Si iti garantez ca o sa gasesti oameni care probabil nu o sa-ti ofere the thrill of the chase, dar o sa-ti ofere o companie placuta in timp ce te plimbi pe acelasi drum pe care mai inainte fugeai singur dupa strigoi.

Na, ca a trecut

Stiti voi ce...ziua aia inspaimaintatoare de care ne ferim cu totii out loud dar pe care in adancul sufletului o recunoastem ca fiind un puternic impact asupra stabilitatii noastre psihice. Putem sa fim martiri, sa o renegam cu desavarsire si sa stam inchisi in casa refuzand orice invitatie de a ne alatura aramatei de porumbei de pe strazile patriei, sau din contra, putem cauta cu disperare "a valentine" si petrece clipe mai mult sau mai putin awkward doar ca sa nu ne iasa vorbe ca nu am avut cu cine iesi de Ziua Indragostitilor. Either way, o confirmam ca avand un impact mai mare sau mai mic asupra cotidianului.

Yes, i hate Valentine's, dar nu pt ca e americana, nu pt ca e comerciala, nu pt ca e fumata si ingropata de mii de clisee. Ci o urasc asa cum urasc orice alta zi care te obliga la o anumita conduita. Cum urasc Craciunul si Revelionul si Pastele si ziua mea si posturile si martisoarele si simbolistica asta idioata care se face pentru ca "asa trebuie".

And now let's talk about love...intr-o zi oarecate de 16 februarie care de fapt pentru mine este mai importanta decat 1000 de Sf. Valentin. este ziua in care destinul mi-a facut cel mai frumos cadou ce se poate oferi. O floare, o bomboana, o raza de soare si o perna moale: un om... Un om ce ma iubeste fara calendar, sau ceas, sau busola. Si care, mai mult decat atat, ma lasa singura de Sf. Valentin pentru ca stie ca nu imi pasa, dar in rest este alaturi de mine in acele zile banale, nesemnificative, in care restul planetei colcaie de indiferenta si de ura, iar eu am parte de dragoste si atentie. Ce inseamna un diamant daca toti cei din jur il au de asemenea? Diamantul meu straluceste in suflet cand in jur totul e gri si prafuit. Asa ca azi este cel mai potrivit sa vorbesc despre dragoste adevarata...despre tine...