Dragoste

de Edith Södergran

Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului; 

am lăsat-o pe-o stîncă, pe ţărm, 

şi-am venit la tine goală ca o femeie. 

Şi ca o femeie m-am aşezat la masa ta, 

am băut vin cu tine şi-am sorbit din parfumul de roze. 

M-ai găsit frumoasă, 

mi-ai spus că m-asemuiam unei fiinţe văzute în vis, 

am uitat totul, am uitat copilăria, căminul, 

nu-ţi ştiam decît mîngîierile ce mă ţineau prizonieră. 

Şi tu ai luat surîzînd o oglindă şi m-ai rugat: priveşte-te-n ea! 

Am văzut că umerii mei erau făcuţi din pulbere şi cădeau în pulbere, 

am văzut că frumuseţea mi-era bolnavă şi nu voia decît să dispară, 

O, strînge-mă tare în braţe, 

atît de tare încît să nu-mi mai trebuie nimic altceva.