Omleta cu cartofi

Se taie un cartof mare in rondele subtiri. Se bat 2 oua. Se incinge uleiul in tigaie si se lasa rondelele sa se rumeneasca putin pe fiecare parte. Apoi se toarna oul batut si se asteapta. Se verifica monitorul poate a mai scris ceva. Se zgaieste la ecran cu o privire goala pana incepe sa miroasa a ars. Se intoarce in bucatarie si se stinge focul de sub tigaie. Se aseaza pe jos ghemuita cu spatele lipit de aragaz si se varsa 100 ml de lacrimi. Se bate cu punmii in faianta de pe jos, dupa gust. Se ridica de pe jos si se varsa omleta in farfurie. Se poate asezona cu branza rasa.

Pofta buna!

Fenomenul cumparaturilor colective

Se pare ca acest balaur numit criza economica ne-a adus si cateva lucruri bune noua, consumatorilor de rand. Ma refer aici la reduceri de toate felurile. Vazand ca raman cu marfa pe raft, producatorii prefera sa scada preturile, renuntand astfel la o parte din profit pentru a se descotorosi de stocurile imense acumulate. Si daca in domeniul bunurilor de consum, acest lucru este mai dificil avand in vedere costurile de fabricare, in domeniul serviciilor iata ca avem de-a face cu o revelatie.

Sa fim seriosi, costurile de exploatare a unei afaceri bazata pe servicii sunt oarecum mici, Mai ales daca aceasta companie a trecut de stadiul amortizarii factorilor de productie, Si astfel, ea functioneaza aproape doar pe profit. Dar iata ca odata cu criza economica, oamenii au renuntat in primul rand la servicii. La coafor, la restaurant, la distractii. Norocul nostru este ca niste baieti destepti au inventat acest concept al cumparaturilor colective.

Pe scurt, principiul functioneaza in felul urmator: eu, companie ce ofera diverse servicii pe piata, in loc sa astept sa imi vina clientii unul cate unul la preturile practicate pana acum, imi vand oarecum tot intervalul de timp unei terte companii la un pret mult mai mic, doar pentru a ma asigura ca voi avea clienti in acel interval. Aceasta terta companie se ocupa de vanzarea serviciului, de reclama si de restu, adaugandu-si un procent la pretul cu care lanseaza oferta pe piata. Deci pe scurt, ofertantul serviciilor isi face astfel si publicitate si se asigura ca va avea clienti, chiar daca scade din pretul initial. Este un fel de en-gros al serviciilor.

Ce avem noi de castigat din asta? Totul! Site-urile cu oferte mai mult decat incredibile apar la tot pasul si se inmultesc pe zi ce trece. Nu trebuie decat sa le urmarim si sa ne hotaram ce am vrea sa facem. Poate ne-am dori o pizza la 1 leu sau sa mergem cu 1 leu la patinuar, totul e posibil. Din pacate, exista si un dezavantaj. Fenomenul supermarketului. Recunosc cu mana pe inima ca mi-am cumparat si lucruri de care nu aveam neaparat nevoie atrasa de preturile mici. Dar hey, viata trebuie traita chiar si pe timp de criza, asa ca daca aceste site-uri ma ajuta sa o traiesc mai ieftin, de ce nu? Vorba americanului : "It doesn't matter how much you pay for it, it matters how much you save"

Si daca v-am facut curiosi, va dau si cateva adrese : Golden Deals , Zumzi , Coolbuy , E-redus , Fun Deal .

Daca mai stiti si altele nu azitati sa le adaugati in comentarii si enjoy!

You don't have to stay more than love

Break up….
Break up when things should go wrong.
Break up. When there's no bond (anymore)
Break up. Break up when you don't belong.
Just break Break up. When there's no rush to the door.
Break up…
Break up when dinner's fast food and no words.
Break up when silence disturbs.
Break up when your heart's left in the woods.
Break up…have no excuse..
Break up. Break up when killing the smile.
Break up. Break up when "sometimes is fun".
Break up when things "should be done".
Break up when jugglin' the figures of love.
Break up. Break up the first time she doesn't need to know.
Break up. Take no pleasure in lying to you both.
Break up when habits are all you have got.
Break up when fear only stops you from breaking it up.
Break up when you feel like you stay more than love.
(Break up when staying in this more than love)
You don’t have to stay more than love..
Break up. Break up when killing the love…
Break up…fly like a dove…

Personal note: Faceti ce zice popa, nu ce face el...

Rezumat?

Drilling inside my head...

Nu scriu cu regularitate, nu scriu pentru a demonstra nimic, nici mie si nici celor care ma citesc... scriu cand simt ca am ceva de spus, cand am acea senzatie ca daca nu impartasesc ce ma macina cu cineva, o sa explodez.

Ceea ce m-a facut sa scriu azi a fost un blog. Cum l-am gasit, cum am ajuns sa il citesc este irelevant. Nu o cunosc personal pe autoare, dar simt ca ea ma cunoaste pe mine. Am regasit in randurile ei tot ce imi este mie cateodata teama sa spun...sa imi recunosc chiar si mie. Atata pot spune : este o persoana curajoasa si sensibila si mi-a adus aminte de o fata speriata si visatoare pe care nu am mai scos-o la iveala de mult...pana recent. Pentru asta vreau sa ii multumesc din inima si daca o sa ajunga vreodata sa citeasca aceste randuri sper sa fie mandra ca a reusit sa sensibilizeze un cititor anonim.

Probabil nici acum nu voi fi sincera, nici cu voi, nici cu mine, pentru ca am trait intotdeauna cu impresia ca odata ce rostesti cuvintele recunosti realitatea, iar eu nu vreau sa o recunosc...nu pot. In schimb pot asterne in scris cateva adevaruri irefutabile care ma macina de ceva vreme.

Sunt fericita! Atat de fericita cum nu am mai fost de mult. Atat de fericita cum nu au reusit sa ma faca toti banii pe care i-am avut anul asta si toate achizitiile mult visate ce au insotit acei bani. 2010 a fost un an al contrastelor, un rollercoaster de emotii si intamplari. Anul asta mi-a dat tot ce mi-am dorit pana acum, tocmai pentru a ma invata ca unele dorinte nu erau atat de importante, dar si ca altele ma puteau face fericita de mult daca as fi avut mai mult curaj sa le cer...si mai mult curaj sa le pastrez...

Nu m-am maturizat inca. Asta este alt adevar pe care l-a realizat de curand. Oricat am incercat sa ma port conform varstei, sa ma gandesc la viitor, sa imi asum responsabilitati si sa iau decizii rationale, am esuat lamentabil. Si partea cea mai ingrijoratoare este ca acest lucru nu ma sperie, ci ma face fericita. Inca ma mandresc cu faptul ca nu imi refuz experiente minunate doar pentru ca sunt nebunesti si ca ma las purtata de val fara sa ma gandesc la consecinte. Da, decid cu sufletul si nu cu mintea, dar e chiar asa un lucru rau?

Nu stiu ce vreau. Ba stiu ce vreau...vreau sa vina cineva sa sa imi spuna "fa asta!", "vrei asta!". Pentru ca apoi, daca iese prost, sa dau vina pe el si nu pe mine. Sa il urasc pe el si nu pe mine pentru decizia gresita pe care am luat-o. Sa-l dau pe el cu capul de pereti in loc sa ma dau singura cu ciuda si cu oftica repetandu-mi la nesfarstit "Esti o proasta!".

Sunt o lasa. Asa am fost toata viata. Frica de a pierde tot si de a ramane singura m-a transformat inr-o persoana comoda, care iti lipeste cu jind nasucul de vitrinele magazinelor dar nu intra niciodata inauntru sa intrebe macar cat costa papusa, ce trebuie sa faca pentru ea. Daca ar face asta poate ar afla ca are destui bani sa o cumpere si nu ar mai ramane macinata de vesnica intrebare "Ce-ar fi fost daca...". Dar nu, singuratatea e un risc prea mare pentru a mi-l asuma. Sa raman singura in momentul asta ar fi o condamnare la moarte.